Cum faci sa iti gasesti motivatia de a te antrena, chiar si in zilele cand nu ai niciun chef
Postul de azi, spre deosebire de celelalte de pana acum, il scriu din dorinta de a impartasi ceea ce ma face pe mine sa urmez in fiecare zi rutina antrenamentelor si a stilului de viata pe care il aduce cu el fitness-ul. Doresc pe aceasta cale sa inspir cat mai multe persoane sa aiba aceeasi perspectiva, chiar daca uneori avem cu totii zile mai proaste sau mai incarcate si simtim ca nu mai avem niciun fel de resurse pentru a ne antrena.
Momentan ma antrenez 6 zile pe saptamana si una este evident de pauza si refacere, iar aceasta rutina de antrenament are in vedere scopul meu, despre care voi vorbi intr-un post urmator. Dar indiferent de faptul ca eu ma antrenez atat de des, sau clientele mele se antreneaza poate de doua ori pe saptamana, in spatele dorintei de a atinge un scop se afla motivatia care este motorul care ne impinge sa mergem mai departe.
Asadar astazi o sa astern in pagina ceea ce imi da mie forta de a nu sari peste nicio zi de sala. Iubesc atat de mult fitnessul incat as dormi in sala, atat sa ma antrenez eu cat si sa lucrez cu fetele mele (si ocazional cu baietii care se incumeta sa se lase pe mana mea, caci lucrez si cu barbati :)) Pentru mine acesta este un mod de viata in acest moment, deoarece nu se rezuma doar la antrenamente, ci si la alimentatie, odihna, activitatile "sociale" care ma incarca sufleteste, caci si acest aspect este de luat in considerare. Imi place sa imi petrec timpul cu prieteni de la care am ce sa invat, cu care am ce sa discut si cu care simt ca pot sa evoluez, motiv pentru care sunt destul de selectiva cand vine vorba de persoanele cu care socializez si imi petrec timpul liber destul de limitat oricum.
Revenind la motivatia mea, la baza tuturor lucrurilor clar se afla faptul ca, dupa cum spuneam, iubesc fitness-ul, iubesc fiecare antrenament, fie ca trag de fiare, alerg sau fac un circuit. M-a intrebat odata cineva la sala, ce poate sa imi placa sa ma chinui in asa hal, ca uneori abia merg in 2 picioare dupa un antrenament sau Parkinson e nimic dupa ziua de biceps, atat de tare imi tremura mainile. Inclusiv seful stie ca nu vorbim in ziua in care fac picioare :)...oricand in rest, doar atunci obligat fortat, ma evita si punct. Aici e vorba despre depasirea limitelor, de implicare 100% in ceea ce fac. E modul meu in care ma detasez de tot ce se intampla in rest si sunt cu mintea doar acolo. Uneori ma detasez atat de tare incat nu vad nici macar cine e in sala langa mine (nu, nu sunt increzuta si nu raspund la saluturi...caci uneori chiar mi se intampla sa nu vad pe nimeni in jur, in conditiile in care sala e plina). Pentru mine e cea mai buna forma de meditatie. Da imi place sa meditez si acasa in liniste, dar o fac la fel si "intre fiare". Rezultatul? Pai simplu, ma simt alt om, simt ca de fiecare data imi depasesc propriile limite. Imi duc corpul in extreme si testez pe mine in joaca, pana unde pot merge. Este o joaca a naibii de frumoasa, in care eu imi sunt principalul concurent, cea de ieri..de data trecuta. Si cand spun asta nu ma refer ca e o lupta cu mine insami, cu e o calatorie care cu fiecare noua zi ma duce la un alt nivel, unde descopar mereu lucruri noi despre mine. E calatoria mea in care scopul meu este sa ma simt bine in pielea mea si sa fiu in forma cat mai mult. Cine ma cunoaste stie ca eu nu suport sa urmez standarde impuse de moda sau trenduri. Si cand spun asta ma refer ca nu sunt adepta a ceea ce se poarta, ci sunt adepta a ceea ce imi place mie, si asta sfatuiesc si fetele mele. Nu vreau sa am 6 pack, mi se pare o prostie...cum nu vreau posterior Kardashian style... Am propria mea imagine despre ceea ce inseamna pentru mine feminitate si nu despre ce "se cere" pe insta sau fbk. Tin minte cand eram eu in liceu acu' dooj de ani, daca aveai fundul mare erai chiar nesimtita.... Acum multe doar asta vor....nu sa fie nesimtite :P, ci fesierii umflati cu pompa.
Am si eu zile in care nu am chef nici macar sa scot nasul din casa, darmite sa ma antrenez. Sau poate am avut o zi full in sala, e 9 seara si pt mine nu am apucat sa fac nimic. Dar trec peste si imi spun ca pot. Imi pun mixurile mele preferate din Ibiza si ma activez instant, caci bubuilelile alea pt mine au efectul...altor chestii...tot de prin Ibiza si nu numai :) Daca pot mamicile pe care le antrenez, sa vina la sala dupa o noapte nedormita cu bebe care plange,sau are febra, pe mine ce ma opreste? Oboseala ca ce? Nu exista. Eu pot orice, si daca eu pot, atunci pot si fetele mele. Si daca pot ele, pot si eu. Ele sunt modelul meu, toate...si invers. Cum sa le motivez pe ele sa se tina de plan daca eu trisez?
Un alt lucru care imi da forta de a nu ceda cand simt ca am o zi fara chef, e pasiunea pe care o pun in acest sport, si care se trage de la faptul ca ma simt minunat facand ceea ce fac. O spun sus si tare ca ma simt atat de bine facand sport incat merita tot efortul. Ma simt foarte bine atat cand "ma chinui" la antrenament, cat mai ales dupa. Iar aceasta stare de bine doresc sa o impart si cu fetele mele cu care lucrez, sau cu care interactionez la sala deoarece beneficiul nr 1 al sportului, am mai spus-o, NU SE VEDE, CI FIECARE IL SIMTE PE PIELEA EI. Sportul e cel mai bun terapeut, psiholog...si prieten. E ora aia in care ai timp doar pentru tine, cand faci acel ceva pe care efectiv doar tu il poti face, nu mama, nu iubi, nu nimeni. TU, PT TINE si atat. Si asta merita din plin tot efortul deoarece fiecare dintre noi meritam sa fim prioritatea NOASTRA, inaintea celorlalti...exact ca in avion...in caz de ceva, iti pui tie masca intai, apoi celorlalti.
In final, ca si concluzie, eu cred cu tarie ca nu exista "n-am chef azi". Daca in alte cazuri replica asta chiar merge si poate ne mai scapa de chestii de care chiar n-avem niciun fel de tragere de inima :P , cand vine vorba de sala sfatuiesc pe toata lumea care citeste aceste randuri, sa nu o asculte.
Love,
Alina
